Posibilitatile si conditiile schiabile ale Vaii Bâlea
Pentru a ilustra practic evolutia medie a regimului zapezilor în zona Bâlea se anexeaza graficul zapezii medii. (Anexa D)
Graficul prezinta situatia în cele trei zone reprezentative ale Vaii Bâlea: Bâlea Glajarie, Bâlea Cascada si Bâlea Lac.
Luna octombrie – apare prima zapada care se situeaza în medie la cota 2000 m. Este insuficienta pentru începerea sezonului de schi si de cele mai multe ori este topita de temperatura înca ridicata a acestei luni
Luna noiembrie – înregistreaza la cota 2000 m începutul stabilizarii stratului de zapada, totusi cu grosimea de 15-20 cm, schiul nu se poate practica datorita asperitatilor reliefului: stâncarii, rupturi neacoperite suficient.
Zona de la altitudinea 1500 m este abia pudrata iar zonele inferioare înca nu sunt afectate de zapada.
Luna decembrie – este în general caracterizata prin primele ninsori cu adevarat consistente, care permit în a doua jumatate a lunii începerea activitatii de schi. Situatia grosimii zapezii se prezinta în medie astfel:
Bâlea Lac | 40 cm |
Bâlea Cascada | 18 cm |
Bâlea Glajarie | 8 cm |
Cu toata zapada mare din caldarea glaciara aceasta regiune este supusa unei nebulozitati mari si vântului, fapt ce face ca schiul sa se poata practica sporadic si preponderent în perioadele de acalmie.
Luna ianuarie – stratul de zapada este în continua crestere consolidându-se, drumul de sanie fiind practic realizat pe întreaga înaltime a masivului. Grosimile medii maxime înregistrate se prezinta dupa cum urmeaza:
Bâlea Lac | 55-80 cm |
Bâlea Cascada | 35 cm |
Bâlea Glajarie | 18 cm |
Sezonul de schi este în plina desfasurare. Accentul cade în medie pe ecartul mijlociu si inferior, tot datorita instabilitatii timpului la altitudine unde nebulozitatea si vântul sunt destul de intense.
La sfârsitul acestei luni devin schiabile toate traseele zonei din creasta pâna la Glajarie.
Luna februarie – este deja luna de plin sezon. Pârtiile pentru toate genurile de sporturi de zapada sunt bine înzapezite si practicabile la toate altitudinile. Timpul se stabilizeaza si ofera conditii bune atât pentru sportul de performanta cât si pentru cel de agrement. Situatia stratului de zapada se prezinta astfel:
Bâlea Lac | 110 cm |
Bâlea Cascada | 45 cm |
Bâlea Glajarie | 25 cm |
Luna martie – mentine în prime ei jumatate situatia din februarie, de plin sezon. În a doua jumatate a lunii situatia începe sa se schimbe, încalzirea si precipitatiile de primavara genereaza o accentuare a înzapezirii la altitudine, dar atinge în mod nefavorabil poalele masivului. Acest fapt este ilustrat si de evolutia stratului de zapada care are urmatorii parametrii:
Bâlea Lac | 155 cm |
Bâlea Cascada | 25 cm |
Bâlea Glajarie | 10 cm |
Luna aprilie – face sa se simta decalajul altitudinal al Fagarasului fata de alti masivi, în timp ce majoritatea statiunilor din tara închid sezonul de schi, zona Bâlea ofera în continuare posibilitatea practicarii acestui sport pe un ecart situat între cota 2315 m (Saua Capra) si 1700 m.
Altitudinea, orientarea nordica a caldarii Bâlii, precum si conditiile de microclimat ale masivului, ninsori abundente de primavara mentin zapada în conditii ideale. La altitudine sezonul de schi continua în timp ce la Glajarie este plina primavara. Evolutia stratului de zapada este urmatoarea:
Bâlea Lac | 115 cm |
Bâlea Cascada | - |
Bâlea Glajarie | - |
Luna mai – mentine în prima ei jumatate situatia lunii aprilie.
Aceasta este perioada când ploile de primavara si înghetul din timpul noptii formeaza zapada grauntoasa, asa numitul “firn”, zapada ideala care nu necesita batere si pe care se poate schia în toate directiile.
În cursul celei de-a doua jumatati a lunii domeniul schiabil se reduce simtitor ca urmare a temperaturii crescute si a zilei mai lungi de primavara.
Stratul de zapada se prezinta dupa cum urmeaza:
Bâlea Lac | 50 cm |
Bâlea Cascada | - |
Bâlea Glajarie | - |
Sfârsitul lunii mai marcheaza închiderea oficiala a sezonului de schi în Valea Bâlii.
Luna iunie – mai ofera însa pentru amatorii de originalitati un sezon exclusiv – estival. Fundul caldarii Bâlii si caldarea Vaiugii, pitita între Vârful Vânatoarea si Vârful Vaiuga, pastreaza o buna suprafata schiabila pâna la finele lunii.
|